Stiati ca…
… 1967 este anul in care, in Romania, s-au nascut cei mai multi copii? In 1967 s-au nascut aproximativ 530 de mii de oameni in Romania, aproape dublu fata de anul precedent.
Chiar de la începutul perioadei în care s-a aflat la putere, în 1966, Ceauşescu a hotărât schimbarea politicii demografice a guvernului, luându-se măsura interzicerii avorturilor şi contracepţiei şi sprijinirea creşterii natalităţii.
Un grafic al INSSE puteti vedea mai jos (1) . O alta informatie interesanta este ca anii 80 au fost anii cei mai buni privind natalitatea in Romania (generatia mea), dupa 90 cifrele natalitatii scazand foarte mult (2).
sursa grafic: insse.ro
Poate informatia nu intereseaza pe nimeni, dar mi s-a parut destul de interesanta atunci cand am aflat-o la seminarul de Statistica Populatiei.
Mi-am pierdut dragostea pentru o saptamana
Joi 19 februarie 2009.
La 14.45 plec de acasa, putin intarziat pentru o intalnire la ASE. Iau cu mine rucsacul cu laptopul si geanta ce continea camera foto. Intre 15.00 si 15.15 ne-am intalnit departamentul de advertising din organizatia studenteasca BOS pentru un training in photoshop ce ni-l tinea unul din membrii mai vechi. A, da. Fac parte din departamentul de advertising. Ca de obicei ne strangem la locul de intalnire si pornim in cautarea unei sali din ASE. Gasim una, in cladirea Comert, la etajul unul. Sala 1105. Intram in sala si ne aranjam in banci linistiti si curiosi pana ce trainerul Paul incepe prezentarea. Trainingul incepe si pe cele 5 laptopuri ruleaza Adobe Photoshop CS3.
Ora 16.30
Dupa o ora si ceva, in timpul pauzei, cativa studenti dau sa intre in sala. Semn ca urmau sa aiba seminar. Hotaram sa cautam o alta sala, deoarece “lectiile” nu se terminasera de predat. Raman ultimul. In timp ce imi luam rucsacul in spate, cei care asteptau afara au intrat in sala. Ma grabesc si ies si eu.
Gasim alta sala, trainingul continua si dupa alta ora si jumatate se termina. Multumiti, obositi si cu mintile pline de informatii si de locuri de dat click prin photoshop plecam din sala. Pentru ca urma o sedinta generala, majoritatea celor din departamentul de advertising au ramas la locul de intalnire, iar pentru ca aveam ceva treaba am plecat din cladirea ASE-ului.
Ora 19:30.
Imi dau seama ca nu am la mine geanta ce continea camera foto. Dau un telefon celor ce ramasesera la sedinta pentru a se uita (pana ajungeam eu) in salile in care statusem pentru training. Nimic. Ajung la ASE si ii gasesc pe cei din advertising intreband portarul si femeile de servici. Nimic. Caut in salile respective. Nimic. Ma intrept catre casa. Incepe o perioada trista pentru mine.
Saptamana ce a urmat.
Nu stiu care intrebari mi se pareau mai grele. Cele cu “ce ai pierdut? ca am aflat ca ai pierdut ceva” sau cele cu “aveai poze importante pe ea?”. Regretul cel mai mare a fost poate ca nu am facut atat de multe poze pe cat vroiam. Da, am facut 9000 de poze in 10 luni, dar tot nu mi se pare suficient. Sunt poate doar 50 de poze care-mi plac si azi si-mi vor placea si peste un an. Atat. De cateva ori a mai aparut si replica “lasa ca poate iti iei alta”. Nu stiu cum sunt altii, dar eu ma atasez de lucrurile ce le folosesc. Am avut in viata mea doar 5 telefoane mobile. In 6 ani cred ca e destul de ok. Doua dintre ele le folosesc si acum, iar un al treilea il foloseste mama mea. Daca cineva vine azi la mine si-mi ofera laptopul lui nou nout (care sa mai aibe si hardul dublu sau inca nu stiu cati giga de rami in plus) in schimbul laptopului meu “vechi” de un an jumate si cu vopseaua luata nu as accepta.
In saptamana ce a urmat am lipit prin cladirile ASEului vreo 40 de afise cu “pierdut camera foto”. Am verificat toate orarele ca sa-mi deau seama ce grupa a avut ora in acea sala, la respectiva ora. Nicio informatie. Din ce tineam minte era o grupa de master (studentii deja nu mai pareau studenti). Ghici ce? Niciun telefon si niciun mail. Acum vine si intrebarea legitima. Tu daca ai gasi o borseta ce contine o camera foto in valoare de vreo 10-11 milioane si care sa aiba pe langa un trepied si un acumulator de rezerva, te-ai interesa cine si-a pierdut-o? Eu evit sa raspund la intrebare pentru ca habar nu am. Afisele lipite pe panourile ASEului au disparut majoritatea dupa cateva zile. Cum gasesti proprietarul unei camere foto?
Joi, 26 februarie 2009.
A trecut o saptamana si am decis ca sa astept ora cu pricina (16.30) in aceeasi sala pentru ca poate aceiasi oameni vor veni la ora. Nu a mai venit nimeni. Pe hol un tip se uita ciudat la sala 1105. Alaturi de un prieten am iesit din sala, el intrebandu-l daca are seminar acolo. Dupa raspunsul sau afirmativ, i-am povestit toata problema. Ne-a spus ca a fost printre primii intrati in sala si nu a vazut nimic, mai ales in ultimele banci. Zic ok, si ii las numarul meu de telefon, pentru ca daca vreun coleg de-al sau stie ceva sa ma poata contacta. Imi zic totodata sa raman ca sa intreb si alti colegi de-ai sai. Dupa cateva minute imi spune ca seminarul li s-a mutat la ora 18:00.
Mi-am zis ca nu pierd nimic daca mai astept o ora prin ASE. La 6 seara m-am dus din nou la sala respectiva si i-am intrebat colegii. Nimeni nu stia nimic, iar oamenii mai ca se uitau un pic urat ca si cum ar fi zis “ce vrea ma si pustiul asta”. Am plecat. No hope remaining.
Pe drumul spre casa, aproape de Victoriei primesc un telefon:
- Salut, Florian? Sunt cel caruia i-ai lasat numarul de telefon, cu camera foto.
- Da, salut! Spune-mi.
- Uite am intrebat in clasa si camera ta a luat-o domnul Profesor. Vino pana la sala ca sa ti-o dea.
Cel mai fericit telefon posibil. Nu? M-am intors in ASE si in sala respectiva. Pe profesorul respectiv nu-l mai vazusem. Era un tip destul de batran (cred ca avea peste 60 de ani, daca nu 70). M-a dus in cabinetul sau (sau ce sala era) si mi-a dat geanta in care se afla camera foto. Si-a motivat “actiunea” prin:
Am ajuns primul in sala si cand am vazut geanta am luat-o sa nu cumva sa o ia altcineva sau femeile de servici.
A fost o saptamana trista, saptamana care s-a terminat cu o seara fericita. Replicile cu “ce noroc ai avut” nu se mai opresc, iar linistea ce o am m-a calmat foarte mult. Saptamana asta parca lipsea ceva din mine. Aveam o alta bucurie atunci cand stiam ca pot face poze oricand. La orice replica ce continea cuvantul “poza” sau “foto” imi aduceam aminte ca pana nu demult puteam si eu face una. De astazi am revenit si pe scena asta “foto”. Amator, dar nu conteaza. Fotografiile imi aduc o bucurie aparte.
Am aflat.
Am aflat astazi ca merita sa ai putina speranta, iar daca ai vreo sansa de a face ceva, merita sa incerci. Am mai aflat astazi ca mai exista oameni buni. Am aflat totodata ca iubesc fotografia sau hai sa-i zicem facutul pozelor. Se spune ca iti dai seama de lucrurile ce le iubesti abia dupa ce le pierzi. Eu mi-am pierdut dragostea pentru o saptamana. Astazi am recuperat-o!
Acest post este unul personal. Daca nu ati observat deja.
P.S. Asta seara m-a sunat unul sa-mi zica de faptul ca a gasit camera foto. Iar dupa ce i-am zis ca cred ca este o confuzie pentru ca am gasit-o, a inceput sa ma injure. Ce oameni!
AdRevolution 4 [day 1] Online Day
Am fost astazi la un eveniment foarte cunoscut studentilor din anii 2-3 din ASE si SNSPA si anume AdRevolution. Evenimentul a ajuns la editia a 4a si este realizat de organizatia studenteasca Advice. Daca anul trecut prezenta mea la AdRevolution a reprezentat una din primele mele aparitii la o conferinta, anul acesta am stiut sa fac mai usor delimitarea dintre informatie, plictiseala si organizare. Pentru cateva secunde, unul din proiectele la care lucrez (filmetari.com) a fost si pe buzele speakerilor, dar va spun pe la final despre ce a fost vorba. Evenimentul se desfasoara la Orange Concept Store.
Social Networks and Blogs.
Evenimentul AdRevolution 4 (ce se intinde pe parcursul intregii saptamani) a debutat astazi cu Online Day. Ziua a fost impartita in doua conferinte. O sa va spun despre prima parte mai multe, pentru ca a doua a fost impaturita de cuvantul boring, de inghesuiala, oboseala si neinspiratie.
Speakerii primei parti au fost Bobby Voicu (blogger), Tudor Chirila (artist/blogger), Orlando Nicoara (MPI/blogger) si Dragos Novac (Metropotam/blogger). So, au stat in fata audientei 4 bloggeri. Relaxati sau obositi, asa i-am vazut pe oamenii din fata mea. Chirila putin flegamtic. Orlando profesionist si la obiect (la prima gluma “a mesei” nu a luat parte). Bobby putin obosit si rabdator. Dragos N. pus pe glume si responsabil in postura de moderator.
Conferinta.
Jumatate din tipele prezente la 12.30 in sala erau venite pentru Tudor Chrilia. Cred ca si Tudor Chirila era prezent in sala pentru jumatate din tipe (daca e sa ma intrebati pe mine). Stiu ca este un cliseu poate pentru evenimente la care vin si oameni care au un blog, dar sa iti iei laptopul si sa-l tii deschis doar ca sa poti conversa pe mess sau updata profilul pe facebook iarasi mi se pare… nepotrivit. Se stiu ele. Cred ca fetele de la Metropotam. Atat Chrilia cat si Orlando au inceput cu “incerc sa inteleg de ce ma aflu aici”, dupa prezentarea lor. Ca bloggeri v-ati aflat in sala (I let u know). Sarind peste raspunsurile complete la intrebarile: “Cel mai bun lucru ce ti s-a intamplat de cand ai blog? si Cel mai naspa lucru?”, Orlando a mentionat ca nu e greu sa vezi comentarii cu injuraturi ci mai greu este sa te abtii sa le raspunzi.
Cel mai bun lucru ce i l-a adus blogul lui Tudor Chirila a fost faptul ca “scriu mai bine de cand scriu pe blog, pentru ca o fac zilnic si e ca la sala, daca te duci regulat deja capeti o obisnuinta”. Fiind unul din principalii “animatori” ai conferintei, Chrilia nu s-a abtinut in exprimare nici cand a venit vorba de cuvinte mai “prietenoase”. O alta idee de-a lui ce mi-a ramas in minte este aceea ca “internetul propune viteza, iar continut in viteza nu poti face”. Dupa cateva intrebari din public, speakerii au formulat ideea ca este mai important sa inveti cum sa faci bani din internet si nu din blog, Chrilia incheindu-si prezenta la conferinta prin cuvintele:
“Daca vreti sa faceti un blog nu va ganditi la bani, iar daca vreti bani seriosi nu va ganditi sa va faceti blog.”
Partea de social networking a fost lasata mai pe final, desi elemente din aceasta au tot fost explicate pe parcurs. Rezumand cu un raspuns la o intrebare din public, comunicarea prin retelele sociale online va avea un efect major asupra offlineului in viitor (fapt ce majoritatea il stim si il simtim poate si de ceva timp).
Orlando a dat si o informatie necunoscuta pana astazi publicului larg. Acesta a afirmat ca monden.info a fost cumparat de el cu suma de 40 000 de euro. Pana astazi afirmatia oficiala sustinea o suma intre 30 000 si 50 000 de euro.
Advertising Viral.
A doua parte, ce a inceput la 15:00 a fost foarte greu de digerat. Faptul ca multi stateau in picioare sau pe mese a cam deranjat, alomeratia fiind inca odata un motiv de nemultumire. Zic inca odata pentru ca si anul trecut s-a intamplat. Invitatii nu o sa-i mai enumar pentru ca probabil pentru majoritatea cititorilor acestui articol, numele lor nu spune multe. Am vazut in aceasta parte multe clipuri sau virale, in general comentate banal.
Al doilea subiect a fost pornit incepand cu domeniul anatomiei creierului si simturilor si s-a terminat undeva in apropierea emotiei ce le ai cand vizionezi o reclama. Eu unul nu am emotii (de niciun fel cand vine vorba de reclame sau virale) asa ca not interested. Sectiunea conferintei s-a incheiat cu o discutie mult prea complexa pentru mine despre subiectul marketing (cei de la ASE – Marketing pareau totusi destul de interesati) dominata de expresii din terminologia marketingului.
(daca va intrebati ce e cu poza asta, eu sunt tipul care sta cu mana in gura, iar tipa in negru care apare in back tastand pe telefon este Andreea)
Subiectul filmetari.com
In prima parte a zilei, la discutia despre bloguri, o intrebare din public a aparut pentru invitati. Intrebarea avea ca subiect blogul filmetari.com si punea problema posibilitatii ca acesta sa poata fi vandut cu o suma buna, asemanator monden.info. Intrebarea nu a fost pusa de mine si nici de vreun editor al filmetari.com.
La intrebare a raspuns doar Bobby Voicu, care a precizat ca a auzit de blogul filmetari, dar asta din cauza ca intr-un anumit comentariu cineva de la filmetari spunea ca daca monden.info a fost vandut cu banii respectivi, atunci si filmetari are o valoare asemanatoare. A terminat cu ideea ca de atunci a ignorat subiectul, deoarece nu poti discuta cu astfel de oameni.
Fiind total in dezacord cu afirmatia lui Bobby, la final am discutat cu el situatia ivita. Niciun editor a filmetari.com nu a lasat vreodata un comentariu in care sa afirme aceste lucruri, eu chiar salutand informatia ca monden.info a fost vandut la 0 asemenea valoare, monden.info fiind unul din blogurile de nisa model in blogosfera romaneasca. Bobby si-a exprimat regretul pentru confuzia creata explicandu-mi ca cineva a comparat pe un forum filmetari cu blogul de informatii mondene condus de Pyuric.
Totodata si eu vreau sa-mi exprim regretul daca s-a creat o asemenea confuzie si Bobby: ma bucur ca ai auzit de filmetari 
.
Update: Laurentiu (cel care a formulat intrebarea din public) a tinut sa precizeze:
“intrebarea era dc va fi filmetari la fel de cunoscut ca monden.info si nu cu cat va fi vandut.”
Concluzie.
Advice Students se tin de cuvant si anul acesta si umple salile conferintelor AdRevolution atat cu studenti cat si cu nume sonore din industria specifica. Fotografii de la conferinte nu am, dar indata ce gasesc o sa vi le pun la dispozitie. Voi mai fi prezent la AdRevolution si in urmatoarele zile (nu stiu in care), iar daca veti fi si voi… dati un semn!
Fotografii/poze de la AdRevolution4 gasiti aici.
Siteul evenimentului.
Alte posturi despre AdRevolution.
Vista ajunge la 12%. In februarie Firefox 3.0 va depasi IE6.
Rata ultilizatorilor de Vista ce au o conexiune la internet a ajuns in Romania la 11-12%. Posesorii de Mac au ajuns la 1% din oamenii care au o conexiune de internet in Romania.
Internet Explorer 6 este folosit in continuare de cel putin 30% din posesorii de calculatoare. Chrome abia atinge 2%. In decembrie firefox 3.0 avea 27% din piata. In ianuarie a ajuns la 29%, probabil ca in februarie va depasi ie6. Posesorii de iPhone nu trec de 0.02%.
Cea mai folosita rezolutie ramane 1024×768. Inca mai sunt oameni care au setata placa video la 256 de culori.
(date din statisticile web ale siteurilor sau blogurilor ce le detin)
Pentru unii, anii trec prea repede
Astazi am iesit din casa cu gandul de a ajunge in Piata Romana. Dupa ce am mers cateva minute m-am dumerit ca afara ploua si nu ninge, desi pe strada (plina de balti si gropi) era zapada. Dau sa traversez strada pe care se afla statia de autobuz si vad ca masina ce trebuia sa ma duca la destinatie abia ce plecase din statie. Zic “ok, vine alta”. Ajung in statie si cum asteptam eu cu urechile acoperite de o chestie d’aia de pus pe urechi si cu doua glugi, un batranel intra in vorba cu mine.
- Scuza-ma ca te deranjez, dar vreau sa te intreb ceva.
- Spuneti!
- Vezi, in spatele tau, pe aia scrie “angajam personal fast fod”. (“aia” era o semi-cladire din teropan si plastic unde respectivii proprietari doreau sa faca un fast-food.)
- Da.
- Spune-mi si mie ce inseamna “fast fod”? Ce vor sa faca?
- Vor sa faca un magazin unde sa se vanda sandvisuri.
- Aaaa. Acum inteleg. Scuza-ma ca te-am deranjat, doar ca sunt batran si nu le am cu cuvintele astea. Deci asta inseamna “fast fod”….
- Nu-i nimic. Sa va explic: “food” inseamna mancare, iar “fast” inseamna repede.
- Multumesc, multumesc. Imi cer scuze de deranj, dar eram curios ce vor sa faca aici.
- Si in ce limba e?
- In engleza.
- Aaaa. Eu nu am invatat la scoala si d’aia nu stiam.
Discutia a continuat, batranul intrebandu-ma la ce facultate sunt, de unde sunt, varsta, nume etc. Dupa care a inceput:
- Eu sunt din judetul Ialomita, din Slobozia. Am venit in Bucuresti la 14 ani, in 1944. La 14 ani. Stii ce inseamna asta Florine? Am 81 de ani acum. Ce de ani au trecut. Ma bucur ca inca mai pot sa merg. Ca nevasta mea are probleme cu picioarele si nu prea se mai poate deplasa. Eu macar pot sa ma mai misc de ici pana colo.
Batranul nu avea baston si mergea destul de bine pentru varsta lui. Incerca sa-si ceara scuze pentru fiecare intrebare ce o punea si imi ura “sanatate si noroc in viata” pentru fiecare raspuns ce i-l dadeam. Parea foarte curios de lucrurile ce se intamplau intr-o lume ce era mult prea departe pentru el. Si-ar fi dorit sa invete lucrurile noi ce-l depaseau si ii parea rau ca era batran. Ii parea rau ca trecuse viata pe langa el asa repede. A repetat de cateva ori ca anii trec foarte repede si nu a uitat sa ma sfatuiasca sa stiu sa ii traiesc cum trebuie.
Cand a venit autobuzul, batranul a plecat. Venise in statia de autobuz doar ca sa afle lucruri si ca cineva sa-l asculte. Sa-l asculte cineva care mai are toata viata inainte. Acest post nu l-am scris ca sa arat ceva. Doar ca… mi-a facut placere sa vorbesc cu dansul.