Cum sa dai pe langa de reclame?
Orlando isi anunta acum ceva timp dorinta de a depasi gsp.ro cu siteul prosport, in anul 2009. Prosport si-a refacut siteul zilele acestea (ieri cred). Normal, am intrat sa-l vad. Pai poti sa vezi si altceva in afara de logo?
Cred ca daca puteau, puneau o reclama si pe literele albe din logo (”sport”). Nu mai stiu pe unde am miscat cursorul de mi-au aparut toate reclamele astea, dar ca sa poti sa navighezi decent pe el trebuie sa umblii doar cu tastatura, ca alta solutie nu vad. Sau da, sa ai un ad-blocker bun.
Ca structura arata poate mai bine ca inainte, cel putin modul de afisare al titlurilor articolelor este pe placul meu. In rest nu am mai insistat cu navigarea pentru ca deja am vazut mai multe reclame decat in intreaga saptamana la un loc.
Mie imi placea Compact mai mult decat Ring!
Şi mai este o imagine care mi-a rămas în memorie. Instantaneu după şedinţă toţi am început să ne eliberăm dulapurile şi birourile de toate lucrurile personale. De parcă voiam să fugim cât mai repede dintr-un loc în care nu mai eram doriţi. Asta după ce, vreme de 34 de luni, spaţiul acela ne fusese casă mai mult decât propriile locuinţe, şi după ce scosesem un ziar pe care cel puţin 160.000 de bucureşteni îl citeau dimineaţa.
Existau zâmbete de mulţumire când vedeai oamenii citind ziarul la metrou sau aiurea.
Nu ştiu câţi şi cât timp îşi vor mai aminti de Compact. Dar nu pot să închei înainte de a le ura colegilor mei de la Compact (în special celor care au trăit împreună cu mine, ieri, scena finală şi atât de dureroasă) drum bun în viaţă, multă baftă şi tot ce este mai bun. Mă bucur că vreme de 2 ani şi 10 luni am muncit împreună cu ei, pentru cel mai fresh şi tineresc cotidian din România. Colegii mei de ieri de la Compact vor fi mereu prietenii mei de suflet.
Stiati ca…
… 1967 este anul in care, in Romania, s-au nascut cei mai multi copii? In 1967 s-au nascut aproximativ 530 de mii de oameni in Romania, aproape dublu fata de anul precedent.
Chiar de la începutul perioadei în care s-a aflat la putere, în 1966, Ceauşescu a hotărât schimbarea politicii demografice a guvernului, luându-se măsura interzicerii avorturilor şi contracepţiei şi sprijinirea creşterii natalităţii.
Un grafic al INSSE puteti vedea mai jos (1) . O alta informatie interesanta este ca anii 80 au fost anii cei mai buni privind natalitatea in Romania (generatia mea), dupa 90 cifrele natalitatii scazand foarte mult (2).
sursa grafic: insse.ro
Poate informatia nu intereseaza pe nimeni, dar mi s-a parut destul de interesanta atunci cand am aflat-o la seminarul de Statistica Populatiei.
Mi-am pierdut dragostea pentru o saptamana
Joi 19 februarie 2009.
La 14.45 plec de acasa, putin intarziat pentru o intalnire la ASE. Iau cu mine rucsacul cu laptopul si geanta ce continea camera foto. Intre 15.00 si 15.15 ne-am intalnit departamentul de advertising din organizatia studenteasca BOS pentru un training in photoshop ce ni-l tinea unul din membrii mai vechi. A, da. Fac parte din departamentul de advertising. Ca de obicei ne strangem la locul de intalnire si pornim in cautarea unei sali din ASE. Gasim una, in cladirea Comert, la etajul unul. Sala 1105. Intram in sala si ne aranjam in banci linistiti si curiosi pana ce trainerul Paul incepe prezentarea. Trainingul incepe si pe cele 5 laptopuri ruleaza Adobe Photoshop CS3.
Ora 16.30
Dupa o ora si ceva, in timpul pauzei, cativa studenti dau sa intre in sala. Semn ca urmau sa aiba seminar. Hotaram sa cautam o alta sala, deoarece “lectiile” nu se terminasera de predat. Raman ultimul. In timp ce imi luam rucsacul in spate, cei care asteptau afara au intrat in sala. Ma grabesc si ies si eu.
Gasim alta sala, trainingul continua si dupa alta ora si jumatate se termina. Multumiti, obositi si cu mintile pline de informatii si de locuri de dat click prin photoshop plecam din sala. Pentru ca urma o sedinta generala, majoritatea celor din departamentul de advertising au ramas la locul de intalnire, iar pentru ca aveam ceva treaba am plecat din cladirea ASE-ului.
Ora 19:30.
Imi dau seama ca nu am la mine geanta ce continea camera foto. Dau un telefon celor ce ramasesera la sedinta pentru a se uita (pana ajungeam eu) in salile in care statusem pentru training. Nimic. Ajung la ASE si ii gasesc pe cei din advertising intreband portarul si femeile de servici. Nimic. Caut in salile respective. Nimic. Ma intrept catre casa. Incepe o perioada trista pentru mine.
Saptamana ce a urmat.
Nu stiu care intrebari mi se pareau mai grele. Cele cu “ce ai pierdut? ca am aflat ca ai pierdut ceva” sau cele cu “aveai poze importante pe ea?”. Regretul cel mai mare a fost poate ca nu am facut atat de multe poze pe cat vroiam. Da, am facut 9000 de poze in 10 luni, dar tot nu mi se pare suficient. Sunt poate doar 50 de poze care-mi plac si azi si-mi vor placea si peste un an. Atat. De cateva ori a mai aparut si replica “lasa ca poate iti iei alta”. Nu stiu cum sunt altii, dar eu ma atasez de lucrurile ce le folosesc. Am avut in viata mea doar 5 telefoane mobile. In 6 ani cred ca e destul de ok. Doua dintre ele le folosesc si acum, iar un al treilea il foloseste mama mea. Daca cineva vine azi la mine si-mi ofera laptopul lui nou nout (care sa mai aibe si hardul dublu sau inca nu stiu cati giga de rami in plus) in schimbul laptopului meu “vechi” de un an jumate si cu vopseaua luata nu as accepta.
In saptamana ce a urmat am lipit prin cladirile ASEului vreo 40 de afise cu “pierdut camera foto”. Am verificat toate orarele ca sa-mi deau seama ce grupa a avut ora in acea sala, la respectiva ora. Nicio informatie. Din ce tineam minte era o grupa de master (studentii deja nu mai pareau studenti). Ghici ce? Niciun telefon si niciun mail. Acum vine si intrebarea legitima. Tu daca ai gasi o borseta ce contine o camera foto in valoare de vreo 10-11 milioane si care sa aiba pe langa un trepied si un acumulator de rezerva, te-ai interesa cine si-a pierdut-o? Eu evit sa raspund la intrebare pentru ca habar nu am. Afisele lipite pe panourile ASEului au disparut majoritatea dupa cateva zile. Cum gasesti proprietarul unei camere foto?
Joi, 26 februarie 2009.
A trecut o saptamana si am decis ca sa astept ora cu pricina (16.30) in aceeasi sala pentru ca poate aceiasi oameni vor veni la ora. Nu a mai venit nimeni. Pe hol un tip se uita ciudat la sala 1105. Alaturi de un prieten am iesit din sala, el intrebandu-l daca are seminar acolo. Dupa raspunsul sau afirmativ, i-am povestit toata problema. Ne-a spus ca a fost printre primii intrati in sala si nu a vazut nimic, mai ales in ultimele banci. Zic ok, si ii las numarul meu de telefon, pentru ca daca vreun coleg de-al sau stie ceva sa ma poata contacta. Imi zic totodata sa raman ca sa intreb si alti colegi de-ai sai. Dupa cateva minute imi spune ca seminarul li s-a mutat la ora 18:00.
Mi-am zis ca nu pierd nimic daca mai astept o ora prin ASE. La 6 seara m-am dus din nou la sala respectiva si i-am intrebat colegii. Nimeni nu stia nimic, iar oamenii mai ca se uitau un pic urat ca si cum ar fi zis “ce vrea ma si pustiul asta”. Am plecat. No hope remaining.
Pe drumul spre casa, aproape de Victoriei primesc un telefon:
- Salut, Florian? Sunt cel caruia i-ai lasat numarul de telefon, cu camera foto.
- Da, salut! Spune-mi.
- Uite am intrebat in clasa si camera ta a luat-o domnul Profesor. Vino pana la sala ca sa ti-o dea.
Cel mai fericit telefon posibil. Nu? M-am intors in ASE si in sala respectiva. Pe profesorul respectiv nu-l mai vazusem. Era un tip destul de batran (cred ca avea peste 60 de ani, daca nu 70). M-a dus in cabinetul sau (sau ce sala era) si mi-a dat geanta in care se afla camera foto. Si-a motivat “actiunea” prin:
Am ajuns primul in sala si cand am vazut geanta am luat-o sa nu cumva sa o ia altcineva sau femeile de servici.
A fost o saptamana trista, saptamana care s-a terminat cu o seara fericita. Replicile cu “ce noroc ai avut” nu se mai opresc, iar linistea ce o am m-a calmat foarte mult. Saptamana asta parca lipsea ceva din mine. Aveam o alta bucurie atunci cand stiam ca pot face poze oricand. La orice replica ce continea cuvantul “poza” sau “foto” imi aduceam aminte ca pana nu demult puteam si eu face una. De astazi am revenit si pe scena asta “foto”. Amator, dar nu conteaza. Fotografiile imi aduc o bucurie aparte.
Am aflat.
Am aflat astazi ca merita sa ai putina speranta, iar daca ai vreo sansa de a face ceva, merita sa incerci. Am mai aflat astazi ca mai exista oameni buni. Am aflat totodata ca iubesc fotografia sau hai sa-i zicem facutul pozelor. Se spune ca iti dai seama de lucrurile ce le iubesti abia dupa ce le pierzi. Eu mi-am pierdut dragostea pentru o saptamana. Astazi am recuperat-o!
Acest post este unul personal. Daca nu ati observat deja.
P.S. Asta seara m-a sunat unul sa-mi zica de faptul ca a gasit camera foto. Iar dupa ce i-am zis ca cred ca este o confuzie pentru ca am gasit-o, a inceput sa ma injure. Ce oameni!
Ceva cu roblogfestul ala…
Sa va arat ceva. La roblogfest imaginea la “Cel mai bun blog de filme” acum cateva zile era asta:
Voi cate bloguri de filme stiti? Eu (care administrez un blog de filme de aproape un an si jumatate) nu am auzit de mai mult de 20, iar in cele 20 le bag si pe cele chiar scrise de vreo 2 oameni doar pentru prietenii lor. In fine, la startul competitiei au ramas 24. Din cele 24 de bloguri prezente raman totusi vreo 6 care inca nu-si au locul acolo.
La categoria cel mai bun blog de muzica:
Astazi au ramas doar 51 de candidati. Despre ei nu stiu prea multe, asa ca nu o sa intervin cu afirmatii.
Roblogfest2009 incepe greoi si cu mari probleme de organizare (da, incarcarea greoaie a serverului este o problema mare). Sper ca pana la finalul perioadelor de votare problemele sa se diminueze. O sa-mi arat destinatia voturilor mele abia in a doua perioada de vot. Pana atunci eu votez cu FILME TARI la categoria “Cel mai bun blog de filme”. Pentru a vota poti intra pe roblogfest.ro, sa-ti faci cont si sa dai cateva click-uri.